Skip to content
AwardedRomaniaServicesRON 8,500,000

Servicii de pază la obiectivele AQUATIM S.A.

Published
Published 4 November 2025
Deadline
Closed 15 December 2025

Overview

Potrivit Caietului de sarcini elaborat se are în vedere prin derularea prezentei proceduri achiziția de servicii de pază a bunurilor materiale, valorilor monetare, datelor fiscale și cu caracter personal utilizate, precum și protecție umană la obiectivele AQUATIM S.A. care aparțin sau se află in administrarea acestuia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor și valorilor, cu modificarile si completarile ulterioare. Paza va fi asigurată de către o societate specializată în serviciul de pază şi protecţie, aceasta trebuind să fie constituită şi să funcţioneze potrivit legislaţiei în vigoare (Legea 333/2003, cu modificările și completările ulterioare, HG 301/2012 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 333/2003, cu modificările și completările ulterioare), având ca obiect de activitate paza obiectivelor, bunurilor sau valorilor, precum şi protecţia umană. Obiectivele AQUATIM S.A. unde se vor presta serviciile de pază sunt următoarele: 1. Staţia de Tratare a Apei Bega (fosta Uzină 2-4) din Timişoara, str. Rudolf Walter nr. 1, 2. Staţia de Epurare a Apei din Timişoara, str. Păstorilor, nr. 1, 3. Staţia de Tratare a Apei Urseni (fosta Uzina nr. 1) din Timişoara, str. Calea Urseni, nr. 26, 4. Casieria din str. Oituz nr. 1, 5. Secția Mentenanță Generală din str. Cerna nr. 1, 6. Stația de Tratare a Apei Ronaț, str. Tacit, nr. 2, 7. Clădirea de birouri din str. E. Baader, nr. 11, 8. Clădirea de birouri și casierie, garaje, laborator metrologie, magazii etc. din str. Treboniu Laurian, nr. 7 A; 9. Stațiile de tratare/epurare din localitățile: Buziaș, Ciacova, Deta, Făget, Jimbolia, Recaș, Sânnicolau Mare, Lugoj 10. Uzina 3

Key details

Country
Romania
Status
Awarded
Category
Services
Estimated value
RON 8,500,000
Procedure
Open
Published
4 November 2025
Deadline
Closed
Classification (CPV)
Guard services

Award outcome

Awarded value
RON 592,418,355
Award date
10 March 2026
Contract period
— → 5 March 2027
Winner
  • 30936016

Contract ending soon? Skim tracks incumbents and flags recompetes early. Book a demo to set up alerts.

Notice history

Every published notice in this contracting process, newest first.

  1. Contract Award Notice

    18 March 2026

  2. Contract Notice

    9 December 2025

  3. Contract Notice

    4 November 2025

Contracting authority

Get the full picture

AI analysis, bid scoring, and expert strategy for this tender

Skim analyses every tender against your company profile and tells you whether to bid, how to win, and who you are up against.

See which competitors are winning the contracts you're chasing.

15-minute call. We'll pull the win data on your real pipeline and show you what Skim does with it.

Awarded: Servicii de pază la obiectivele AQUATIM S.A. — won by 30936016 — Skim